La munte, se ştie, oamenii au timp, printre alte acţiuni superficiale precum schiul sau escaladările, să şi mediteze asupra celor bune şi rele din astă viaţă trecătoare. Pentru aceasta, desigur, pot cumpăra cîte o carte. Dar există şi o cale mai directă, cel puţin în Sinaia (dar sînt convinsă că şi în toate celelalte staţiuni): înţelepciunea de tarabă, stîlp sau panou. Concisă şi spirituală, drapată în formule fixe pe înţelesul tuturor, aceasta poate revela "esenţialul" despre viaţă, bărbaţi sau toalete. Pe o bucată (falsă, imitaţie de) scoarţă de copac, pe pergamente dintr-o hîrtie mediocră, oamenii pot cumpăra, cu numai 3 lei (doar cea pe scoarţă e 15) adevărurile vieţii în formule fixe. Tonul este unul cinico-ironic: te poţi apleca serios asupra acestor lucruri, dar nu trebuie s-o arăţi ca atare, ci s-o maschezi într-o atitudine cool, detaşată, de om de lume. Care să fie scopul acestor filozoficale? Probabil, la prima vedere, să-i distreze pe cumpărători; la o a doua, nu neapărat să-i facă mai înţelepţi, dar să-i înveţe cum să se ridice deasupra întîmplărilor nefaste ale vieţii prin care au trecut într-o perioadă sau alta şi cum să le ia mai în uşor.
Singura viziune serioasă asupra vieţii este cea mai scumpă, pe scoarţa de copac, aşezată în prim-plan la taraba sinaiotă unde am reperat-o. Nici nu e de mirare, deoarece e semnată Maica Tereza de Calcuta, ceea ce deja oferă o garanţie spirituală serioasă asupra adevărurilor narate acolo. Viaţa, ne spune acea Maică Tereza, este, în complexitatea ei, "o şansă, o frumuseţe, o bucurie, un vis, o sfidare, un joc, o bogăţie, dragoste, mister, promisiune, tristeţe, imn, luptă, tragedie, aventură, fericire şi... viaţă". Toată această înşiruire de substantive abstracte sau concrete, faţete ale existenţei noastre, este scris, ordonat, pe coloana din stînga. Pe cea din dreapta, după o liniuţă, nu ne apar, ca într-un v