Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prime de zeci de milioane de lei pentru şefii minerilor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 18 februarie 2008 ·

Şefii minerilor din Valea Jiului au împărţit cu generozitate prime, pe care le numesc adaosuri salariale, de zeci de milioane de lei, în condiţiile în care Compania Naţională a Huilei se află pe primele locuri în topul datornicilor la bugetul de stat. Şefii minerilor au fost premiaţi pentru prestaţia de peste an de însuşi directorul general al CNH, care a considerat că unii dintre aceştia merită acest lucru. O parte a sumelor nu au fost făcute publice, pe motiv că adaosurile sunt confidenţiale, iar alte sume au fost acordate cu ocazia mai multor sărbători. Numai în cursul anului trecut administraţia CNH a acordat prime de aproape 41 de milioane de lei. Potrivit conducerii CNH, angajaţii companiei au primit prime individuale de 2.360 de lei, respectiv 400 de lei de Paşti, 560 de lei de Crăciun, 400 de lei de Ziua Minerului şi 1.000 de lei la plecarea în concediul de odihnă. Pe lângă aceste sume, directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a acordat pe parcursul anului şi alte sume de bani unor salariaţi, majoritatea fiind şefi, care ar fi avut o prestaţie profesională deosebită sau cu ocazia unor evenimente. Numai la Mina Uricani, spre exemplu, minerii şi mai ales şefii lor au primit 12.817 lei în 2007. Printre aceştia se numără persoane cu funcţii de conducere din subunitate, respectiv directorul, inginerul-şef, contabilul-şef, şeful de sector, şeful de birou, şeful de atelier, maistrul, precum şi şefii de brigadă şi de schimb. „Adaosuri salariale“„Adaosurile salariale sunt constituite ca parte a fondului de salarii (în cotă de 12,5%), pentru a fi acordate salariaţilor pe întreg parcursul anului, cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Crăciun, a Zilei Minerului, a plecării în concediul de odihnă, precum şi pentru realizări deosebite în muncă sau situaţii deosebite“, au afirmat cei din conducerea CNH. În ceea ce priveşte sumele de care au beneficiat membrii AGA, C

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°