Merce Cunningham a fost invitat la Stanford în 2005 pentru un experiment academico-artistic unic: o serie de ateliere organizate în colaborare cu mai multe departamente, atît tehnice, cît şi umaniste. Timp de o săptămînă, coregrafia sa a fost studiată din diverse perspective - poetică, fizică, tehnică, performativă, psihologică, emoţională şi... matematică, în încercarea colectivă de a se vedea dacă dansul modern este un limbaj universal recognoscibil. Cum iniţiativa a fost extrem de apreciată şi entuziasmul a fost general, trupa a promis că va reveni, ceea ce s-a întîmplat la sfîrşitul lunii ianuarie a anului în curs.
O legendă vie a artei spectacolului, Cunningham (n. 1919) a creat pînă în prezent peste 200 de piese pentru grupul de dans fondat în 1953, care îi poartă numele. A debutat ca dansator, dar a început să creeze spectacole experimentale în anii â40 cu ajutorul ambianţei sonore asigurate de partenerul şi colaboratorul său de-o viaţă, compozitorul John Cage. Sub impactul filozofiei orientale, Cunningham a început să construiască segmente dansante în funcţie de combinaţiile întîmplătoare rezultate din aruncatul zarurilor sau prin metoda de divinaţie din I-Ching.
La Stanford, Cunningham spunea că întreaga lui activitate poate fi privită prin prisma următoarelor influenţe: separarea muzicii de dans, folosirea operaţiilor matematice aleatorii în coregrafie şi explorarea posibilităţilor oferite de film şi de tehnologia computerizată. În lipsa unităţii organice şi a logicii narative, non-evenimentele de pe scenă nu pot fi reconstituite în cuvinte, ci doar aproximate prin analogii vizuale, deoarece, ca şi la alţi creatori de dans modern, cum ar fi Pina Bausch, în aceste ansambluri nu există o "fabulă", în sens brechtian. După cum spune coregraful american, "dansul este ca apa", iar dorinţa sa este de a construi cu audienţa o conexiune a simţuril
