- cazul multietnicităţii -
Eşecul democratizării Irakului este, cred, o mare lecţie pentru democraţia însăşi. Irakul evidenţiază, clar, una dintre limitele democraţiei - ea nu se poate naşte în condiţiile multietnicităţii războinice. Cazul este cu atît mai interesant pentru noi, cu cît situaţia Balcanilor nu este, din această perspectivă, foarte diferită. Kosovo se vrea, conform mult lăudatului plan Ahtisaari, o democraţie "multietnică". Istoria tragică din Irak ar trebui să-i facă pe susţinătorii acestei idei mai puţin optimişti în privinţa fezabilităţii ei.
John Stuart Mill argumentează la un moment dat, în Considerations on Representative Government, că instituţiile "libere", cele specifice unei democraţii, sînt aproape imposibil de realizat într-o ţară multietnică. Ştiu bine că un cititor impregnat de contemporaneitate ar putea fi iritat de un asemenea argument. Ar putea chiar să furnizeze imediat contraexemple, de la melting pot-ul american, la (prea) vasta Uniune Europeană. Dar ideea lui Mill era că oameni aparţinînd unor etnii diferite se pot cu greu solidariza într-un patriotism, într-o "opinie publică". Sigur, ideea habermasiană a patriotismului constituţional, ca formă postmodernă de patriotism, nu apăruse încă. Patriotismul constituţional - dacă există şi este mai mult decît o ficţiune a unui intelectual de stînga cu sechele marxiste devenite, acum, vederi federaliste - nu poate fi decît un patriotism de rang secund, care poate intra în acţiune numai dacă resortul patriotismului de prim rang, al celui clasic, care se referă la ataşamentul faţă de propriul popor, nu este provocat să-şi declanşeze forţa.
În orice caz, Mill crede că oamenii de naţionalităţi diferite nu pot susţine un guvern care să fie mulţumitor reprezentativ pentru toată lumea. Mai mult, diversitatea etnică provoacă fatal orice guvern să se folosească de diferenţele di
