De cateva zile bune, am neplacerea ca de fiecare data cand mut televizorul pe un anume post de stiri sa aud cate ceva despre taxa auto. Daca cineva s-ar chinui macar sa critice pe bune aceasta taxa, ar avea propuneri de modificare concrete, alaturi de exemplele extreme in care principiile taxei sunt respectate la limita. In loc, ce sa vad? O campanie agresiva, asurzitoare care are in subtext urmatoarea idee: taxa de prima inmatriculare nu ar trebui sa existe, iar guvernul trebuie sa o elimine pentru ca tot poporul, basca si niste vedete Realitatea vor acest lucru.
Trebuie cateva lucruri puse la locul lor. In nicio tara din lume un guvern nu scoate o taxa pentru ca asa vrea patronul unei televiziuni, indiferent de cate vedete sustin pe micul ecran aceasta solutie. In nicio tara din lume vedetele unei televiziuni de stiri nu au o parere referitor la vreo taxa - imaginati-va un prezentator BBC sau France 1 militant in vreo problema sensibila. Mai departe, in nicio tara din Europa nu exista principiul de taxare zero pentru autovehicule. Mai mult sau mai putin, autovehiculele sunt taxate. De foarte multe ori, sunt taxate in functie de cat polueaza sau de capacitatea cilindrica pe care o au. Si nicio tara din lume nu avantajeaza masinile second hand in fata masinilor noi. Principiile de mai sus sunt minimul necesar de care avem nevoie pentru a cobori cu picioarele pe pamant.
Mai departe, sistemul actual al taxei de prima inmatriculare este de fapt disuasiv pentru masinile vechi, importate in Romania. Principiul de la care s-a pornit a fost ca nu dorim sa transformam Romania in cimitirul de masini second hand al Europei. O Europa care din 2011 se pregateste sa interzica circulatia masinilor non-euro, iar, probabil imediat dupa aceea, circulatia masinilor Euro-1. O Europa care are tari precum Polonia, care a inghitit un milion de autovehicule vechi in primul