Întâlnirea de la Cotroceni şi declaraţia parlamentului sunt suficiente. Pentru un observator care nu cunoaşte realităţile româneşti, ziua de luni a început incendiar. Liderii partidelor Întâlnirea de la Cotroceni şi declaraţia parlamentului sunt suficiente.

Pentru un observator care nu cunoaşte realităţile româneşti, ziua de luni a început incendiar. Liderii partidelor au sărit din papuci direct în costumele de bărbaţi de stat şi s-au repezit cu toţii pe televiziuni. Dintr-odată, ecranele au fost invadate. În alte timpuri s-ar fi spus că dau turcii şi oamenii ar fi fost îndemnaţi să otrăvească fântânile şi să plece în băjenie.

Pentru cei care cunosc realităţile lumii de azi, impresia a fost că declararea independenţei provinciei Kosovo a luat prin surprindere clasa politică de la Bucureşti, la fel cum autorităţile sunt, de fiecare dată, nepregătite în faţa ninsorilor iernii.

Declaraţiile pe un ton grav, acuzaţiile, apelul la sentimentul naţional arătau de parcă ceva grav s-ar fi întâmplat în România, nu în Serbia. De ce atâta pripeală, de ce atâta agitaţie cu iz de panică? De ce a dat toată lumea buzna de parcă nimeni n-ar fi ştiut nimic- nimic despre declaraţia de independenţă anunţată din timp de toate agenţiile de presă?

Din păcate, oricât de serioasă ar fi o problemă, iar Kosovo este o chestiune serioasă, clasa politică de la Bucureşti nu o tratează decât în cheia bătăliei electorale interne. Balul l-a deschis UDMR, prin solicitarea de recunoaştere a independenţei proclamate la Priştina. Uniunea este într-o competiţie dură cu celălalt partid maghiar, recent înregistrat, PCM. Udemeriştii au ieşit ei primii la rampă, ca să ia apa de la moara concurenţei. În goana după voturile maghiarilor, UDMR se lansează acum într-o cursă a declaraţiilor autonomiste. Celelalte partide şi-au frecat mâinile.

PRM vede un prilej pentr