Magistraţii Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie discută astăzi un nou termen în dosarul clanului Cămătarilor. Temuta grupare interlopă din Bucureşti, clanul Cămătarilor, a primit o grea lovitură în urmă cu doi ani, când zeci de membri ai reţelei, în frunte cu fraţii Ion şi Vasile Balint, au fost condamnaţi la pedepese care au însumat 189 ani de închisoare.
La sfârşitul anului trecut, Curtea de Apel Bucureşi a redus pedeapsa primită de Nuţu Cămătaru de la nouă ani la doi ani, iar pe cea a lui Sile Cămătaru de la 15 la 13 ani de închisoare.
Mama fraţilor Cămătaru a beneficiat la rândul ei de clemenţa justiţiei române. Astfel, pedeapsa ei s-a transformat din cinci ani de închisoare cu executare, la trei cu suspendare.
Potrivit anchetatorilor, Nuţu Cămătaru a săvârşit infracţiuni de violenţă, de recuperare de datorii, de cămătărie, iar fratele său, Sile, coordona traficul de persoane şi proxenetismul.
Din 2004 până anul trecut, Vasile şi Ion Balint au mai fost trimişi în judecată în alte zece dosare.