Exista oameni asupra carora timpul nu are nici un fel de putere. Mioara Velicu se numara printre ei. Interpreta de exceptie a muzicii populare, isi face meseria cu atata daruire si bucurie, incat tineretea nu se desparte de ea. Si nici iubitorii muzicii populare, nostalgici, inca, dupa frumusetea traditiei romanesti
Usa apartamentului e deschisa. Nu ne cunoastem. O voce usor ragusita ma pofteste sa intru, in cel mai dulce grai moldovenesc. Parca as mai fi fost acolo de o mie de ori. "Ce ma bucur sa apar la "Formula AS", revista asta e prietenul meu cel mai bun. Numai lucruri interesante, fara rautati. Hai, sa vorbim. Inregistrezi, nu? Ca nu cred ca poti scrie dupa viteza gurii mele."
"Ii multumesc lui Dumnezeu ca am prins vremurile in care numai valoarea te facea cunoscut"
- V-am vazut recent la televizor, intr-o emisiune dedicata muzicii populare, si erati formidabila: plina de energie, vesela, bateati sarba ca in tinerete. De unde aceasta vitalitate extraordinara, d-na Mioara Velicu?
- Activitatea continua, miscarea permanenta ma tin pe mine in forma si nu ma lasa sa imbatranesc. Eu nu refuz invitatii la spectacole, merg in fiecare sat, in fiecare tara straina unde sunt chemata. Nu tin la bani, tot ce vreau este ca oamenii sa ma auda cantand si sa se simta bine. Toti oamenii! De cand sunt pensionara, muncesc mult mai mult decat atunci cand eram angajata la diferite ansambluri. Mintea imi este treaza permanent, mereu imi fac proiecte si am impresia ca nu-mi ajunge timpul. Nu, nu mi-am impus acest lucru. Eu nu mi-am impus nimic niciodata. Ceea ce mi-am dorit insa extraordinar de mult a fost sa am aceasta meserie. Visul vietii mele, de cand ma stiu, a fost sa cant. Inca de la trei ani, de pe prispa casei, a inceput sa-mi placa extraordinar cantul popular. N-aveam difuzor pe atunci, dar o auzeam pe mama, care la randul ei st
