Introducere
In timpul celor cincizeci de ani de comunism, protectia consumatorilor nu a reprezentat un domeniu de interes pentru autoritatile statului roman, ceea ce a permis ca si la inceputul anilor '90 sa continue acest dezinteres, favorizand practicile ilicite ale comerciantilor in relatiile lor cu consumatorii.
Legea 12/1990 prevede numai o serie de sanctiuni pentru unele activitati comerciale considerate ilicite. Avand in vedere aceasta, doi ani mai tarziu, date fiind produsele de o calitate indoielnica distribuite pe piata provenite din intreaga lume si care au cauzat prejudicii consumatorilor, institutiile statului au fost nevoite sa adopte noi instrumente legislative in domeniul protectiei consumatorilor. Astfel, a fost adoptata Ordonanta de Guvern nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, denumita in continuare „OG 21”, instrument legislativ ce a devenit primul act normativ care a stipulat dispozitii specifice in domeniul protectiei consumatorilor impotriva practicilor comerciale incorecte ale comerciantilor.
Cu toate ca OG 21 a reprezentat o adevarata realizare din punct de vedere legislativ pentru Romania in domeniul dreptului consumatorului, dispozitiile sale nu au fost suficiente pentru a crea o puternica protectie a consumatorilor ceruta de o piata noua, in continua transformare. Prin urmare, s-a simtit nevoia ca alte acte normative sa intre in vigoare, astfel de acte fiind: Codul Consumului, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii (denumita in continuare „Legea 363”), precum si alte cateva acte privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta, clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Drepturile fundamenta
