Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, că nu îi va cere scuze mijlocaşului Cataniei Davide Baiocco, care a fost umilit de un procedeu al românului în meciul câştigat de Fiorentina cu 2-1. Mutu a dansat ostentativ în faţa adversarului, întârziind astfel să bată o lovitură liberă în finalul partidei. „Nu îmi voi cere scuze în faţa lui Baiocco, deoarece nu am de ce să fac acest lucru. Nu am vrut să jignesc pe nimeni, am vrut doar să treacă timpul şi să apăr avantajul echipei mele. În momentele dificile, oricine utilizează armele pe care le are la dispoziţie. Acest dans face parte din jocul meu. Vă amintiţi de «numerele» lui Ibrahimovici? Şi el ascunde balonul.
De ce să ne scuzăm pentru virtuozitatea noastră? În cariera mea am avut mereu respect pentru adversari. Odată, când echipa mea conducea cu 5-0, mi-am rugat colegii să nu mai înscrie”, a povestit Mutu. Jucătorii echipei Catania i-au reproşat lui Mutu că nu s-a comportat ca un profesionist atunci când a tras de timp în acest fel provocator. „Dansul” românului a fost însă pe placul fanilor Fiorentinei. Faza de joc a fost postată pe site-ul You Tube cu titlul „Baletul lui Mutu”. Mai mult, presa italiană scrie că „dansul” lui Mutu a ajuns pe multe telefoane mobile ale suporterilor Fiorentinei. (D.R.)
Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, că nu îi va cere scuze mijlocaşului Cataniei Davide Baiocco, care a fost umilit de un procedeu al românului în meciul câştigat de Fiorentina cu 2-1. Mutu a dansat ostentativ în faţa adversarului, întârziind astfel să bată o lovitură liberă în finalul partidei. „Nu îmi voi cere scuze în faţa lui Baiocco, deoarece nu am de ce să fac acest lucru. Nu am vrut să jignesc pe nimeni, am vrut doar să treacă timpul şi să apăr avantajul echipei mele. În momentele dificile, oricine util