Sala de reuniuni a Consiliului de Securitate nu a maifost asa de plina de la dezbaterile dinaintea interventiei în Irak, în martie 2003, sau de la prezentarea rapoartelor Brahimi privind Irakul în 2004. Ministrul sarb Vuk Jeremic, care venise la 14 februarie în CS sa avertizeze despre iminenta declararii unilaterale a independentei provinciei Kosovo, avea dreptate: ce i-a atras pe diplomati din tari din afara Europei sa participe la reuniune? Faptul ca se afirma ca în Kosovo e o situatie speciala, sui generis, sau pentru a vedea evolutia subiectului în CS, pentru a putea evalua impactul asupra altor situatii cvasisimilare? În lume exista zeci de provincii cu aspiratii secesioniste. Reteta pentru crearea unui stat Sustinatorii independentei provinciei Kosovo au prezentat la unison în CS o serie de argumente: în urma violentelor la adresa albanezilor kosovari din 1998-1999, Belgradul a pierdut autoritatea morala de a controla provincia Kosovo. Albanezii kosovari nu se vor mai întoarce niciodata într-o relatie de subordonare cu Belgradul care i-a oprimat. În baza Rezolutiei 1244, a fost numit un trimis special ONU, Martti Ahtisaari, care a propus un plan de solutionare a statutului Kosovo prin obtinerea independentei supervizate international. Dupa 14 luni de negocieri, planul nu a fost agreat de ambele parti (de Belgrad), iar mai multe rezolutii ale CS au fost blocate (de Rusia). Alte 4 luni de negocieri în Grupul de Contact au esuat în decembrie 2007. Nici partile, nici CS nu pot ajunge la o întelegere dupa doi ani. Statu quo-ul nu mai poate continua. Autoritatile de la Pristina îsi vor declara independenta unilateral, iar UE îsi va asuma responsabilitatea de a stabiliza regiunea pe baza planului Ahtisaari. Situatia este însa una sui generis, un caz special neinvocabil ca precedent. Fiecare dintre aceste afirmatii au valoare de axioma. În subteran avem implicit afirma