Romania a strigat mai tare decat era cazul in problema Kosovo. S-a auto-inclus intr-un grup de tari cu reale probleme separatiste, nu inventate si supralicitate de politicieni, cum se intampla la Bucuresti. Prin contaminarea cu Spania, Grecia, Cipru si Slovacia, Romania induce, in mod artificial, ideea ca in Transilvania pandeste riscul real al separatismului, amenintare inexistenta in realitate. Ne-am supraexpus si am exagerat ca stat UE declarand ilegala nasterea statului Kosovo, la fel ca Spania. Politicienii romani au probat ca n-au depasit complexul etnic si viziunea nationala ingusta, cedand mult prea usor tentatiei nationalismului primitiv.
Guvernul de la Madrid isi poate oricand justifica pozitia radicala in chestiunea Kosovo aratand cadavrele lasate in urma de terorismul basc. De bun simt, Grecia sau Cipru nu aveau cum sa recunoasca in Kosovo ceea ce au refuzat 30 de ani in propria ograda: independenta turcilor din jumatatea de nord a insulei. Dupa ce jumatatea greceasca a Ciprului a aderat la UE in 2004, turcilor ciprioti le-a iesit separatismul din cap. Trei decenii s-au chinuit sa-si proclame o republica nerecunoscuta pe plan international. Acum se roaga de greci ca sa obtina reunificarea insulei. Altfel spus, nici Grecia, nici Cipru n-ar fi riscat mare lucru daca recunosteau indepenta Kosovo, la fel ca alte state UE, numai ca ar fi fost un gest imoral si cinic.
Sperietoarea “pericolului maghiar”
Dar noi? Noi pe cine aratam cu degetul? Cum ne justificam noi radicalismul? Cu Bela Marko si cu Vadim Tudor. Cu doi politicieni in prag de pensionare. Cu un Bela tot mai parasit de electoratul maghiar si cu un Vadim Tudor abandonat pana si in propriul partid. Cine cauta totusi un nod in papura va gasi conflictele etince din 1990 de la Targu Mures. Nu tine. Stim azi ca scenariul violentelor cu maghiari si romani in fundal s-a scr
