Studii efectuate la St. Michael Hospital (Toronto, Canada) au arătat că 40-50 g nuci sau migdale mâncate zilnic pot contribui la scăderea colesterolului în sânge. Aceasta în condiţiile în care nucile, alunele, migdalele, fisticul conţin aproximativ 60%-70% grăsimi.
Studii efectuate la St. Michael Hospital (Toronto, Canada) au arătat că 40-50 g nuci sau migdale mâncate zilnic pot contribui la scăderea colesterolului în sânge. Aceasta în condiţiile în care nucile, alunele, migdalele, fisticul conţin aproximativ 60%-70% grăsimi. Este vorba însă despre grăsimi din seria acizilor graşi omega 3 şi omega 9, care au un rol deosebit în prevenirea bolilor cardiovasculare. “Alunele, nucile, fisticul sunt numite fructe de iarnă, pentru că sunt consumate cu precădere în sezonul rece. Aceste fructe contribuie la detoxifierea organismului. Pentru rezultate optime aş recomanda cinci-şase nuci pe zi”, arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, aceste fructe sunt bogate în vitamina E, un antioxidant puternic care previne îmbătrânirea precoce. 100 g nuci conţin 25 mg vitamina E, aceeaşi cantitate de migdale – 24 mg, alunele de pământ – 10 mg, fisticul – 4 mg.
Proteine vegetale
Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi continuă să ne vorbească despre beneficiile acestor fructe oleaginoase: “Proteinele, aminoacizii esenţiali din nuci, alune, migdale apropie aceste fructe de carne sau peşte, tocmai de aceea consumul lor este binevenit în perioadele când ne abţinem de la proteine animale. În afară de proteine, aceste fructe sunt o sursă bună de vitamine din grupul B, vitaminele A, E, potasiu, calciu, fier, magneziu”. Vitaminele şi mineralele asigură funcţionarea în condiţii normale a sistemului cardiovascular şi contribuie la întărirea sistemului imunitar. Dacă amestecăm câteva nuci sau migdale cu mie