Jocul cu reforma electorala, cu episoadele sale guvernamentale, parlamentare si referendare a divizat atit lumea politica, cit si societatea romaneasca.
Consensul minimal in jurul unei formule electorale convenit prin negocieri a fost abandonat la prima adiere de vint. Referendumul din noiembrie 2007 a creat noi fracturi si a justificat blocarea procesului de schimbare a sistemului electoral. Si astfel, pentru a salva ceea ce se mai putea salva, „uninominalul“ s-a metamorfozat. Si pentru ca partidele au reactionat tactic, propunind mereu alte moduri de scrutin, noua solutie de compromis presupune o adaptare la context.
Fara a altera principiile convenite de la inceputul negocierilor, in martie 2007 - alegeri in colegii uninominale si repartizarea proportionala a mandatelor -, noul compromis a eliminat orice referinta la un sistem majoritar. Ce sanse mai are in acest context reforma electorala?
Destule, cita vreme este vorba de o varianta atenuata; nule in cazul unei formule radicale, bazata pe sistemul majoritar. Dar, atit timp cit presiunea publica in directia reformei se manifesta, partidele sint obligate sa abordeze rational tema „uninominalului“, chiar daca contraofensiva celor ce se simt amenintati de orice schimbare a sistemului electoral ramine oricind posibila.
Fara a fi remediul miraculos al deficientelor structurale ale politicii romanesti, schimbarea electorala ramine totusi unica solutie pentru reconcilierea, fie si partiala, a clasei politice cu societatea romaneasca.
Si cum sistemul electoral de dupa 1990 s-a uzat, iar clasa politica se afla intr-unul dintre cele mai dificile momente, trecerea spre un alt mod de scrutin, nu atit de radical incit sa cutremure din temelii lumea politica, devine o concesie acceptabila. Iar faptul ca presiunea pentru reformarea sistemului electoral a fost constanta,
