Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, oregano este de fapt măghiranul sălbatic, ce mai poartă şi denumirea populară de arigan. Planta, ce atinge înălţimea de 20-80 de centimetri, are frunzele relativ mici, de până la patru centimetri.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, oregano este de fapt măghiranul sălbatic, ce mai poartă şi denumirea populară de arigan. Planta, ce atinge înălţimea de 20-80 de centimetri, are frunzele relativ mici, de până la patru centimetri. Florile, de culoare mov, sunt mici şi cresc sub formă de inflorescenţă. Se cultivă în zona Mării Mediterane, în centrul şi sudul Asiei. În regiunile cu un climat mai cald, cum ar fi pe pământul însorit al Greciei, oregano are o aromă şi un gust mult mai intense, fiind unul dintre condimentele cele mai îndrăgite din bucătăria grecească. De altfel, numele de oregano (“origanon”) provine din limba greacă: “oros” însemnând cuvântul “munte” şi “ganousthai” fiind echivalentul verbului “a plăcea”. Numele “Plăcerea muntelui” i se potriveşte de minune. Plantele de oregano înmiresmează aerul şi fac plăcute călătoriile. Grecii antici credeau chiar că vacile care păşteau pe câmpurile unde creştea şi oregano aveau carnea mai fragedă şi mai gustoasă.
La italieni şi greci
În scop culinar se folosesc doar frunzele, mai puţin în stare proaspătă decât uscată. Alături de busuioc este unul dintre ingredientele-cheie ale bucătăriei italiene. Se utilizează la prepararea fripturilor, a pastelor, dar şi pentru pizza. Grecii adaugă oregano în salată, dar şi atunci când doresc să dea o aromă deosebită peştelui. De asemenea, este ideal la pregătirea celui mai savuros sos pentru fripturi.
Frunzele proaspete de oregano se pot păstra în frigider ambalate în pungi de plastic, timp de două săptămâni. Cele uscate pot fi măcinate şi folos
