În loc să aniverseze ziua de naştere a fiului lor Liviu, familia Tătar din Braşov strânge coroanele pentru înmormântarea lui. Liviu Tătar s-a sinucis în ajunul aniversării a 22 de ani, prea deprimat că îşi va petrece ziua de naştere fără Claudia – fata de 15 ani care nu-i împărtăşea dragostea. Familia tânărului este devastată şi spune că nimeni nu se gândea că băiatul ar fi putut face un asemenea gest. Maria şi Aron Tătar, bunicii băiatului, ne-au povestit despre nepotul lor preferat şi ne-au dat poze pe care acesta le ţinea pe calculator.
Băiatul suferea de
depresie
Deşi au observat că ceva nu este în regulă cu nepotul lor, cei doi bătrâni nu se aşteptau la astfel de gest din partea lui. „Duminică am vorbit ultima dată cu el. Stătea în bucătărie şi asculta muzică. Îi plăcea să stea singur să asculte muzică. De fapt, în ultima vreme cam asta făcea. Când îl întrebam ceva răspundea cu «da» sau «nu» şi se întorcea cu spatele”, ne spune bunica. „Cu o seară înainte l-a căutat să-i facă foc la baie, după cum obişnuia. Nu a răspuns la mobil şi femeia a crezut că o fi plecat pe undeva. Când a văzut că nici dimineaţa nu este de găsit, a început să-l caute în beci, unde are motoreta. A zis apoi să-l caute-n pod, că prea nu-şi găsea locul. L-a găsit atârnat de grindă. Luase taburetul de pe hol, însă părea să nu se fi urcat pe el”, ne-a povestit Aron Tătar.
Vorbea cu Claudia mai mult pe internet
Băiatul era pasionat de scutere şi maşini, iar pozele de pe calculator arată că avea totuşi mulţi prieteni. Bunicii îşi descriu nepotul ca fiind liniştit - poate mult prea liniştit. „Era foarte retras, să ştiţi. Nu umbla pe la chefuri, că-i era frică de scandalul pe care îl făceau băieţii când se îmbătau. Nici cu fetele nu prea se băga în seamă. Ieri ar fi împlinit 22 de ani. Noi ne gândeam că la vârsta asta începe să i se coacă mintea”. Idi