Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Pensionarilor, lucrare la preţ de lux

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 februarie 2008 ·

Clădirea nou construită în Urziceni lângă Casa de Cultură, care a primit destinaţia de loc de petrecere a timpului liber pentru pensionarii din municipiu, a înghiţit de la bugetul local suma de 300.000 lei.

Nouă luni au trecut peste termenul la care Casa Pensionarilor trebuia să fie predată. „Avem ceva întârzieri legate de darea în folosinţă din cauză că Inspectoratul pentru Siguranţa în Construcţii nu a fost de acord cu soluţia tehnică aleasă de noi înainte de începerea construcţiei.

Trebuie să mai obţinem şi avizele pentru alimentarea cu energie electrică şi cred că, în curând, pensionarii se vor putea bucura de clădirea ce le este destinată“, se justifică primarul Urziceniului, Constantin Sava. Nemulţumiţi, pensionarii au renunţat din cauza frigului la întâlnirile obişnuite din parc pentru partide de şah şi rummy.

„Trebuia din toamnă să avem Casa Pensionarilor, dar uşa este încuiată. Noroc că vin alegerile la vară, că sigur termină clădirea, trebuie să ne ia ochii cu ceva. Cred că de-aia a şi amânat primarul inaugurarea, să fie mai aproape de votare“, spune Marian Pană, un pensionar din Urziceni.

720 euro metrul pătrat

În ciuda costului de circa 720 euro/mp (la un curs mediu de 3,5 lei pentru un euro), construcţia nu rupe cu nimic gura târgului. Cei 116 metri pătraţi fac parte dintr-o clădire cu pereţi vopsiţi la repezeală, de pe care deja au început să cadă bucăţi de tencuială. Gresia de o calitate medie, o centrală termică murală, cam astea sunt toate dotările unei clădiri ce are un preţ peste cel practicat pe plan local pentru ridicarea unei vile de lux.

Lucrarea, a cărei valoare s-a suplimentat cu 15% la mai puţin de o lună de la semnarea contractului, a fost executată de o firmă controlată de fosta soţie a consilierului local Nicolae Balcă. Firma câştigătoare s-a angajat prin contr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°