SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un deputat independent a observat că foarte mulţi oameni nu dau Bună ziua când trebuie şi a propus în acest sens o lege: toată lumea să înveţe obligatoriu să zică frumos, nu mormăit, Bună ziua, iar cei care nu respectă litera legii să fie amendaţi.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Un deputat independent a observat că foarte mulţi oameni nu dau Bună ziua când trebuie şi a propus în acest sens o lege: toată lumea să înveţe obligatoriu să zică frumos, nu mormăit, Bună ziua, iar cei care nu respectă litera legii să fie amendaţi.
Legea a zăcut în Parlament câţiva ani, fiindcă la rând veneau altele şi tot timpul se iveau urgenţe. Când deputatul le amintea colegilor de legea lui, unii îl luau peste picior: Mă, n-ai fost tot tu cu legea aia a chiştoacelor?! Într-adevăr, deputatul mai propusese cu ani în urmă o lege, conform căreia toţi cetăţenii, fără excepţie, prinşi că aruncă de sus, de la ferestrele blocurilor, chiştoace în capul trecătorilor să fie împuşcaţi pe loc.
Unii au mania curăţeniei şi a ordinii. Deputatul aşa fusese crescut de maică-sa şi de taică-său, să fie politicos, să nu azvârle gunoiul în stradă, să ducă batista la nas când strănută, să nu scuipe în lift şi, în general, să nu se poarte ca un mârlan, care ar fi mai bine să locuiască într-o cocină decât într-un oraş. După ce a călătorit, pe linie de serviciu, în câteva ţări din Africa şi Asia, unde dezordinea şi murdăria erau la ele acasă, deputatul a devenit mai tolerant şi a renunţat la chestia cu împuşcatul. O amendă zdravănă, şi-a zis el, la români e de ajuns. De îndată ce Camera a pus legea lui în dezbatere, PRM-ul a făcut scandal. Cum adică, au sărit deputaţii peremişti, noi n-avem pic de demnitate naţională? Până şi aici să-i maimuţărim pe unguri?!! Avem o tradiţie în mormăit, o avem şi pe aia cu săru’ mâna, şe