Cel mai nominalizat spectacol al acestui an, asa cum arata lista finala stabilita de Magdalena Boiangiu, Ion Cocora si Doru Mares, e Unchiul Vania al lui Andrei Serban de la Teatrul Maghiar din Cluj (cel mai bun regizor, cea mai buna scenografie, cel mai bun actor in rol principal, cel mai bun debut, cel mai bun spectacol). Faust-ul de la Sibiu are si el trei (scenografie, actrita in rol principal, spectacol), restul propunerilor fiind impartite (doua productii – Capra sau Cine e Sylvia?, textul lui Albee de la Act, si Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele de Petr Zelenka, de la Piatra Neamt – fiind considerate stralucitoare prin prestatiile actoricesti, cu cite doua nominalizari fiecare).
Citeva dintre numele de pe lista anuntata ieri erau predictibile si irefutabile – e vorba de debutanta Cristina Casian (o surpriza absoluta, prin maturitate si complexitatea interpretarii din monodrama Alinei Nelega, Amalia respira adinc, un spectacol de licenta), de Ofelia Popii (si ea, neasteptata in felul in care construieste rolul lui Mefisto din Faust, apelind la o plastica gestuala si faciala ampla) si de Unchiul Vania insusi, o montare cum teatrul romanesc n-a mai avut de multa vreme, un eveniment scenic greu, daca nu imposibil, de repetat (poate, de asta data, Serban nu se mai recuza, iar Hatházi cistiga premiul). Altminteri, „trendul“ general al nominalizarilor merge spre estetica, sa zicem, clasica, spre acele performante revitalizatoare pentru directia teatrului de arta, din ce in ce mai avariata de presiunea comercialului si lipsa de stiinta a scenei.
Faptul ca doi actori discreti precum Coca Bloos si Constantin Cojocaru au devenit, mai nou, niste obisnuiti ai premiilor Uniter e o veste datatoare de speranta pentru artistii fara morbul vedetismului. Salutara e si prezenta numelui Danei Dogaru, o actrita versatila, cu o tehnica
