Simfonia lupului, romanul lui Marius Daniel Popescu scris direct in franceza, aparut in 2007 la editura pariziana José Corti si recent incununat cu prestigiosul premiu elvetian „Robert Walser“, reprezinta un important succes al sinceritatii morale, impotriva ipocriziei si fandoselii. Am fost obisnuiti sa credem ca in Europa trebuie sa intram incolonati in urma fruntasilor intelectuali ai natiunii, care, prin vastitatea cunostintelor, se ridicau direct la nivelul omologilor lor occidentali. Adevarul este, insa, ca presupusii nostri luminatori sint, adeseori, la fel de derutati ca orice taran ex-cooperator sau orice fierar-betonist aruncat in somaj, iar Europa la care se raporteaza ei apartine unei alte epoci si nu mai exista decit in fantezie.

Adevarata adaptare la Europa reala este pionieratul intreprins, pe un front foarte larg, de oameni dintre cei mai diferiti, care, atunci cind reusesc, o fac in urma unei mari investitii de efort si de curaj. Din aceste exemple de viata avem mai mult de invatat decit din platitudinile livresti ale intelectualilor oficiali (aceia, adica, de care au auzit precarii nostri jurnalisti). Iar Simfonia lupului, romanul unui roman care, desi inginer silvic la baza, se defineste astazi drept „sofer de autobuz la Lausanne“ este prima proiectie monumentala, atit prin dimensiuni, cit si prin ambitie artistica, a acestei experiente umane.

Temperament efervescent, de o vitalitate debordanta, razbatator, tenace, realist si, in acelasi timp, tandru, copilaros, Marius Daniel Popescu s-a confruntat, in ultimii ani, cu mari forte disciplinare: greutatile vietii de emigrant, rigorile subtil-intretesute in cotidianul Elvetiei protestante, geometria inefabila dar necrutatoare a limbii franceze.

Integrindu-le, insa, le-a depasit, a (vorba limbii lui adoptive) „triumfat de ele“, raminind neschimbat in esenta sa, afirmind