Am mai povestit asta, si nu o data, dar voi relua, a nu stiu cita oara pentru ca, nu neaparat intimplator, tocmai citesc Supravietuirile 6.
Supravietuirile lui Radu Cosasu m-au ajutat de nenumarate ori sa supravietuiesc in junglele in care am tot trait si continui sa traiesc. Fara sa fiu o asociala, mi-e din ce in ce mai greu sa-mi gasesc si sa-mi definesc un loc, ma simt cel mai adesea hartuita de timp, de spatiul agresiv, de lumea careia am impresia ca nu ma mai potrivesc si careia incerc sisific sa-i fac fata.
Jungla blocului de gheata se intinde si creste si peste mine tot mai mult si tot mai coplesitor.
Nu stiu de ce Romania, Bucurestiul, apartamentul meu mi se par in fiecare zi tot mai inghesuite. De parca cineva le-a retezat din pornire spatiul in care ar trebui sa creasca si sa dospeasca. Inteleg din ce in ce mai mult nevoia de desprindere a celor care emigreaza, inteleg ce spera si cauta, ce incearca sa obtina, trecind peste mitul dorului si nostalgiei dupa un acasa care nu poate fi decit aici.
Poti sa emigrezi in tine, intr-un spatiu personal, si sa ai talentul, capacitatea, nevoia, de a transpune totul estetic, de a trai totul filtrat cultural, estetizind, literaturizind, reconstruind la infinit orice lucru, semnificativ sau nu, ca pe o tema importanta, majora.
Astea sint glose aiurea-n tramvai. Citesc si ma gindesc, de fapt, la curajul lui Radu Cosasu din S6.
Sa ai curajul – in argou, s-ar zice tupeul – sa marturisesti cit de important este faptul divers, cit de mult te consumi si te consuma jurnalismul. Sa arati ca un jurnalist este nedreptatit, ca nu e un erou al literelor niciodata, ca de multe ori nici macar nu-i este retinut numele. Si, in plus, sa fii si impatimit cititor de ziare, cum este R.C., cu ritual si tot tacimul, zi de zi, sa umbli dimineata pe la chioscuri, sa cumperi ziarele, sa simti tu
