- Editorial - nr. 36 / 21 Februarie, 2008 Din 1989 incoace, poate nicio alta structura institutionala de stat n-a suferit atatea convulsii cat educatia si instructia din Romania, scoala, in general, fie ca vorbim de invatamant primar, liceal sau universitar, fiind un bun camp de exercitii, inclusiv pentru ministrii aventurieri din domeniu. Degringolada a inceput imediat dupa decembrie 1989, cand conducerea ministerului de resort a fost incredintata unor, este adevarat, intelectuali de rasa, dar rupti total de cursul vietii. Ministrul Sora, revenit in tara dupa un autoexil, secondat de adjunctul sau Demeny, preocupat doar de invatamantul in limba maghiara, porniti sa distruga tot ce a avut legatura cu vechiul regim, care, oricum, mai pastra cate ceva din traditiile scolii romanesti, pusi pe fapte mari, au reusit performanta de a scoate de pe bancile scolii, acolo unde le era locul, zile si luni intregi, elevii si studentii in strada, intr-un carusel al protestelor fara de sfarsit, ceea ce a generat haos, scoala (invatatura) ramanand in plan secundar. Elanul "revolutionar", dublat de cererile aberante ale minoritatii maghiare, lupta surda intre diverse forte oculte n-au facut altceva decat sa dea lovitura dupa lovitura unui sistem de educatie si instruire care, fata de alte institutii ale statului, inca mai era viabil. In timp, odata cu stabilizarea situatiei din tara, intr-un elan de tip utecist, cei care s-au perindat pe la Ministerul Educatiei n-au facut altceva decat sa lanseze diverse programe reformiste, ei avand, in secundar, pretentia de a fi asimilati ctitorilor de scoala noua, probabil unii dintre ei considerandu-se un al doilea Hasdeu in invatamantul romanesc. Reforme dupa reforme, adica tot atatea lovituri date scolii, la toate nivelurile, desconsiderarea instructiei si educatiei traditionale, in raport cu importanta acesteia pentru viitorul societatii rom