11:14 • Fostul ministru al transporturilor din Guvernul PSD, Miron Mitrea, s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), însoţit de avocatul său şi, la intrare, a declarat că nu ştie de ce a fost chemat de procurorii anticorupţie.Fostul ministru al transporturilor din Guvernul PSD, Miron Mitrea, s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), însoţit de avocatul său şi, la intrare, a declarat că nu ştie de ce a fost chemat de procurorii anticorupţie.
VIZITA. După aproximativ 40 de minute, la ieşirea de la DNA, Mitrea a declarat că a fost chemat de procurori pentru a i se comunica faptul că a fost pus din nou sub învinuire în dosarul disjuns din cauza "Zambaccian" şi care vizează lucrările de extindere de la casa mamei sale din Băneasa. "Este aceeaşi poveste din 2006 pe care o ştie toată lumea", a declarat Mitrea. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-a sesizat pe 13 septembrie 2007 pe preşedintele Traian Băsescu pentru a cere urmărirea penală faţă de fostul ministru PSD Miron Mitrea pentru luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Potrivit DNA, ultimele două acuzaţii au legătură directă cu infracţiuni de corupţie, instrumentate în dosarul numărul 49/P/2006 . Şeful DNA, Daniel Morar, a cerut preşedintelui României să solicite punerea sub urmărire penală a lui Miron Tudor Mitrea (ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada decembrie 2000 - iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada iunie 2003 - decembrie 2004) în conformitate cu prevederile art. 12, art. 16 alin. 2 şi art. 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată, şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 5 iulie 2007, se precizează într-un comunicat al DNA.
DOSARUL. Miron Mitrea