Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitrea a trecut în tabăra lui Geoană

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 februarie 2008 ·

Cu o zi înainte de Consiliul Naţional, şansele lui Adrian Năstase de a câştiga şefia acestui for nu pot fi încă stabilite, întrucât cele două tabere, a sa şi a lui Geoană, vor negocia voturile până în ultimul moment. Surse din PSD au declarat ieri pentru NewsIn că, profitând de atribuţiile recâştigate şi de influenţa mai veche în teritoriu, Miron Mitrea încearcă, alături de Mircea Geoană şi de Viorel Hrebenciuc, prin negocieri, să evite câştigarea competiţiei de către Năstase. De altfel, acesta a reclamat faptul că se înlocuiesc unii delegaţi ai Consiliului din anumite filiale cu alţii fideli lui Geoană. Ar fi vorba, susţin unele surse din PSD, de filiale precum Galaţi, Vrancea sau Constanţa, unde s-ar încerca „mici ajustări“ ale listei de delegaţi. Mai mult, unii lideri PSD susţin că aceste mişcări se fac şi profitând de absenţa din ţară a lui Titus Corlăţean, nevoit, din cauza ocupaţiilor de la Parlamentul European, să lase organizarea Consiliului pe mâna echipei lui Geoană. Potrivit aceloraşi informaţii, Geoană încearcă să acrediteze ideea că o revenire a lui Năstase ar pune reflectoarele asupra problemelor de imagine şi a dosarelor pe care le are fostul premier şi că partidul va scădea iar dramatic în sondaje.

Filialele judeţene, divizate de competiţie Din cauza negocierilor de ultim moment este greu de prevăzut care sunt şansele lui Năstase. Analizând însă declaraţiile oficiale ale unor lideri din teritoriu, printre filialele care l-ar putea vota se numără până acum cele din Moldova - Botoşani, Suceava, parţial Iaşi şi câteva din Muntenia - Dâmboviţa şi Prahova. Nişte voturi în plus ar urma să mai obţină fostul premier şi din Mureş sau Maramureş. Împotriva lui Năstase vor vota, susţin unele surse, majoritatea delegaţiilor din Ardeal: Clujul lui Vasile Dâncu şi Ioan Rus, Timişul lui Ilie Sârbu, printre puţinii care au spus public că Năstase nu are şan

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°