„Din România sunteţi? Am auzit de ţara dumneavoastră. Ştiu că preşedintele a spus că nu recunoaşte independenţa Kosovo“, ni se adresează Magda, încercând o combinaţie între o încruntare sinceră şi un zâmbet profesionist. Sursa: Horia Călăceanu

Magda nu e ziarist, nici comentator politic, este vânzătoare într-un magazin de haine din centrul Priştinei. A auzit despre România tot ce o interesa, la fel ca mulţi alţi kosovari de origine albaneză care, spre deosebire de ea, nu se mai obosesc să zâmbească atunci când aud numele uneia dintre cele şase ţări ale Uniunii Europene care se pun de-a curmeziş ul independenţei statului lor.

„Unchiul Sam“, prietenul de peste Ocean

Când ieşi din magazinul Magdei te lămureşti imediat cum se împarte globul pământesc în Kosovo, iar ecuaţia e simplă. Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie sunt semizei, iar restul nu există sau merită cel mult o grimasă. Tot centrul capitalei Kosovo este plin de steagul „Unchiului Sam“ şi de „Union Jack“, supranumele drapelului britanic. „Vă mulţumim America“ şi „Mulţumim Marea Britanie“ sunt mesajele prin care kosovarii au ţinut să-şi exprime recunoştinţa de Ziua Independenţei. „America este cel mai mare prieten al Kosovo. Americanilor le datorăm faptul că astăzi avem o ţară“, explică George, directorul şcolii americane din Priştina.

Simpatia faţă de SUA şi Marea Britanie nu se răsfrânge însă şi asupra organizaţiilor internaţionale din care aceste două ţări fac parte. Misiunea ONU în Kosovo (UNMIK) este chiar ţinta unor campanii agresive, mai ales din partea organizaţiei extremiste „Vetovendosjie“: sigla ei apare pe multe ziduri din Priştina tăiată cu două linii roşii şi chiar pe lumina roşie de la semafoare, ca şi cum acesta ar fi un avertisment că misiunea ONU nu are verde în Kosovo.

Sârbii ne sunt prieteni

În părţile sâr