Aceiasi patrioti care se si ne inspaiminta, acum, de soarta Natiunii aveau tensiunea perfect normala cind Romania a recunoscut independenta Republicii Moldova. Mai mult, s-au prezentat pe Prut, cu poezii si poduri de flori, spre a lacrima euforic la acest act.
Kosovo, sau Albania suplimentara, e un ducat seismic fatat de paranoia si, in cele din urma, de tancurile lui Milosevici. Gestatia a fost o oroare, dar s-a petrecut la vedere. Nu e nimic suspect in aparitia acestei noi hasuri pe harta Europei. Oprimarea atrage separarea. Dezlipirea de Serbia a devenit fapt, de mai bine de zece ani, adica din clipa in care blindatele sirbesti au pornit spre Pristina. Pretentiile Belgradului la intemeierea unei noi casatorii sint bolnave. Un violator nu poate fi un bun petitor. Kosovo incepe insa o viata minata si subminata. Prima functie a noii entitati nu e deloc autonoma. Mai precis, Kosovo are o enorma valoare de intrebuintare negativa.
Beneficiarul laborios al noii crize e Rusia. Foarte grabita sa blocheze aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a adaugat inca un nivel de nesiguranta in zona.
O singura mutare a pus in sah un teritoriu enorm care incepe la vest de Balcani si se intinde pina la Caspica. Joi, cind, la Bucuresti, continuau zgomotele stupide despre secui si infiltrari maghiare, Putin il primea la Kremlin pe Saakasvili. Tema: statutul Osetiei si Abhaziei, cele doua aschii rusesti infipte in impulsul prooccidental al Georgiei. Kosovo e inca un episod in procedura de baza a diplomatiei ruse care ingrijeste crize, pentru a negocia, apoi, cedari si compromisuri cu o „comunitate internationala ingrijorata“. Pe aceasta spirala, politica europeana ia treptat forma unui sanatoriu balnear rusesc, iar administratia Putin foloseste acest soi de buna-cuviinta timorata pentru a regla conturile cu statele rasaritene fugare. Ieri Georgi
