Protestatarii sârbi au spart geamurile ambasadei Statelor Unite la Belgrad, anunţă CNN.
Mai mult, televiziunea sârbă a surprins un tânăr care încerca să dea foc drapelului american de la ambasadă.
Mulţimea furioasă a aruncat cu pietre şi a incendiat intrarea în instituţie. La momentul atacului, niciun oficial nu se afla în ambasadă.
Poliţia a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene, iar maşinile blindate au patrulat pe străzile din apropiere până la restabilirea ordinii. Un oficial american a declarat pentru CNN că "situaţia este sub control".
Potrivit publicaţiei sârbe VIP, 32 de persoane, dintre care 14 poliţişti, au fost rănite în confruntările de la ambasadă. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Sean McCormack, a declarat că a cerut autorităţilor sârbe să intervină pentru rezolvarea incidentului.
"Am contactat guvernul sârb pentru a ne asigura că vor face eforturile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile internaţionale, în acest caz, protejarea instituţiilor diplomatice", a subliniat McCormak.
Statele Unite au fost printre primele state care au recunoscut independenţa Kosovo, proclamată duminică.
Ultima oră. Potrivit CNN, sârbii au mai atacat ambasadele Turciei, Marii Britanii şi Croaţiei.