Pentru a avea şansa să vă întâlniţi cu Rică Răducanu trebuie să trimiteţi la adresa OP 1 CP 10 Bucureşti, până cel târziu luni, 25 februarie, talonul de participare la concurs. Talonul îl puteţi găsi în ediţia de vineri, 22 februarie a Ghidului TV al «Evenimentului Zilei ». Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Fosta glorie a Rapidului,Rică Răducanu, profităde criza gripei aviare încel mai recent film al luiMircea Daneliuc,„Legiunea Străină“.
EVZ TV: Aţi reuşit săvedeţi filmul?
Rică Răducanu:Da, mi s-a părut un film bun şi cred că o să vină lumea să-l vadă, şi tinerii, şi vârstnicii. Cred că oamenii ar fi curioşi să mă vadă şi altfel, să vadă ce mai fac, cum mă descurc într-un film serios. Dar eu n-am luat castingul pentru că mă cheamă Rică Răducanu. Ai văzut ce ghiul am, ce lanţ la gât, treabă serioasă... Am bodyguarzii după mine, sunt ditamai afaceristul.
În film vă ocupaţi de afaceridubioase cu găini...
Figuranţii care stropeau, îmbrăcaţi cu salopetele alea alb, erau chiar de prin comună, dar tot pe mine mă recunoaşteau oamenii. „Ce nene, te-ai dat cu ăştia, ai venit să ne iei găinile?“ Erau convinşi că am venit să le iau găinile, cu aviara asta. Până le-am zis: „Stai, domne’, că nu-ţi iau găina!“.
Cum vi s-a părut rolulMaricel, la o primă vedere?
Nu ştiam despre ce era vorba când „am intrat“ în personajul respectiv. Una e când ţi se povesteşte, şi alta când citeşti. Cam în două săptămâni a început să-mi placă şi să-l înţeleg pe Maricel, după ce am învăţat replicile. Am repetat mult cu soţia acasă, ea mă asculta. Chiar am depus efort pentru filmul ăsta şi mi-a plăcut ce-a ieşit.
Vor veni fotbaliştii şi suporteriide la Rapid lacinematograf?
I-am spus lu’ şefu’ (n.r.- Mircea Daneliuc) să ne dea invitaţii. Vreau să-i aduc pe băieţii de la Rapid la Scala, înainte să intre în cantonament. Pe u