"Clandestinul" sculat din morti
Este greu de reconstituit in amanunt ce a intreprins Silviu Craciunas in Romania dupa "arestarea" sa de catre Securitate in 1950, adica la capatul misiunii de a castiga increderea serviciilor de informatii americano-britanice, a Comitetului National Roman din exil si de a se intoarce cu date exacte privind centrele de instructie pentru agentii parasutati in Romania.
Pana la retrimiterea sa cu misiune in Apus aveau sa treaca aproape sapte ani. Certitudinea ca a lucrat pentru Securitate si in aceasta perioada o ofera un text din 1968, intitulat "Documentar privind unele masuri luate de organele M.A.I. pentru a se sterge urmele ilegalitatilor savarsite in legatura cu procesul Patrascanu", in care se arata ca Silviu Craciunas a fost utilizat de Securitate alaturi de "alti agenti ai organelor M.A.I." in unele "actiuni in cazul Lucretiu Patrascanu", fiind folosit inclusiv ca martor in ancheta, probabil pentru a da consistenta documentarii presupusei tentative de fuga din tara a liderului comunist.
Asa-zisa "evadare" din 1954 a lui Craciunas, pe care el o prezinta in romantata sa autobiografie Urme pierdute, corespunde de altfel cu finalizarea procesului si condamnarea detinutilor din "lotul Patrascanu".
Pana cand s-a convenit urmatoarea sa plecare clandestina, a stat ascuns - asa cum spune in romanul pe care l-a scris in 1961 - in diverse locuri. Este foarte posibil ca Securitatea sa-l fi utilizat ca fals fugar, metoda des folosita pentru a-i aresta pe cei dispusi sa gazduiasca "dusmani ai poporului". Craciunas povesteste, intre altele, adapostirea sa de catre maicile de la Manastirea Vladimiresti in primavara anului 1956 si chiar imprejurarile in care a asistat la asaltul Securitatii asupra lacasului de cult, sfarsit cu inchiderea acestuia: "Mi s-a povestit mai tarziu ca pe zidul manastirii s-a pus un anu
