Nu m-as fi incumentat sa scriu pe acesta tema, intr-o tara unde la fiecare schimbare de carmuitor cade cate o statuie, daca intr-una din serile trecute nu mi-ar fi tremurat in auz vocea tulburata a maestrului pictor Traian Bradean, de a carui afectuoasa prietenie ma bucur de catava vreme. El imi vestea cu indignare ca singura lui lucrare de mari dimensiuni, aflata din 1983 pe zidul unei hale industriale din Suceava, a fost facuta praf si pulbere printr-o decizie de demolare a Primariei municipale.
Ceea ce il mahnea cel mai tare era odalitatea "talhareasca" cu care s-a savarsit intreaga operatiune. Nici el, nici colegul sau de trude artistic, e pictorul Iacob Lazar, care il ajutase la finalizarea lucrarii, nu fusesera instiintati de iminenta distrugerii creatiei lor. Nici macar in ceasul al 12-lea, in virtutea respectarii elementarului lor "drept de autor" - ambii artisti fiind inca in viata, si apti de a hotari soarta unei creatii ce le apartine, in lipsa unor alte dovezi de birocratie administrativa care sa o apere.
Desi aflata in regimul monumentelor de for public, dar neluata niciodata ca atare in posesie patrimoniala, nici dupa 1990(!), lucrarea realizata de cuplul Bradean-Iacob Lazar, realizata in tehnica mozaicului din caramizi samotate si glazurate, intitulata Lauda omului si muncii, ocupa o suprafata de 456 mp, fiind la acea data cea mai mare compozitie de gen din tara. Oricum, ea reprezenta pentru cei doi artisti, prestigiosi pictori de sevalet, incununarea unor stradanii creative intr-o proiectie monumentala, perfect lizibila in viziunea ei metaforica si alegorica si coerenta in mesajul umanist ce-l continea. Cat priveau virtutile plastice si spectaculozitatea intregului ansamblu, conceput initial pentru ambientarea celei mai mari statii a metroului bucurestean - cea din Piata Unirii ele au intrunit sufragiile tuturor exegetilor. Numai
