În volumul său din 1983, Alchimia existenţei, Alexandru Paleologu are un scurt text confesiv, O revistă şi un profesor, în care îşi aminteşte cu dureroasă nostalgie de fostul său profesor de fizică şi chimie de la Liceul "Spiru Haret", Artur Voitinovici. Acest profesor (al cărui nume nu a trecut decât prin acest text în afara cercului de absolvenţi, din perioada interbelică, ai liceului) este, omul care, în mod indirect, a trasat destinul ştiinţific al lui Mircea Eliade. Pentru că, îşi aminteşte Alexandru Paleologu, de numele lui Mircea Eliade a luat cunoştinţă din revista liceului, "Vlăstarul", primită cu ocazia serbării de sfârşit de an, în 1932, unde viitorul savant publicase un articol despre alchimie, foarte erudit şi oarecum în răspăr cu punctele de vedere vehiculate în epocă. Or, două decenii mai târziu, Constantin Noica (şi el absolvent de Spiru Haret, în acelaşi an cu Mircea Eliade) avea să-i povestească lui Alexandru Paleologu că viitorul istoric al religiilor scrisese acel articol, după o vară de intensă documentare, pentru a-i da o replică profesorului Voitinovici, cel care îl lăsase corigent la chimie. Paleologu însuşi l-a avut ca profesor de chimie pe Artur Voitinovici şi îşi aminteşte că deşi nu a înţeles niciodată mare lucru din acest obiect a primit întotdeauna notă de trecere pentru că scria la "Vlăstarul" şi, cum "chimist n-are să ajungă, poate ajunge scriitor". Mai târziu, bătrânul profesor şi-a deschis o farmacie pe Calea Victoriei şi Alexandru Paleologu îşi aminteşte cum îl privea serile, prin vitrina luminată, trebăluind printre borcane şi eprubete, fără a îndrăzni însă ca, măcar o dată, să intre şi să îl îmbrăţişeze. Regretul (prea) târziu al acestei timidităţi excesive se transformă într-o confesiune sfâşietoare: "Era tot mai bătrân acum şi părul îi era din ce în ce mai puţin roşu; eu eram prea tânăr şi m-aş fi jenat să-l îmbrăţişez, cum aş f