UDMR încearcă să obţină coborârea pragului pentru intrarea în parlament de la 5% la 3%, ne-au declarat surse parlamentare.
Liberalii încearcă să găsească o soluţie de compromis pentru partenerii de guvernare, dar decizia finală depinde şi de restul partidelor.
Liberalii caută soluţiade compromis
Discuţiile despre prag au fost declanşate în contextul în care Comisia de Cod electoral a discutat legea votului uninominal. Membrii Comisiei au votat miercuri seara majoritatea articolelor proiectului de lege, mai puţin cel referitor la pragul electoral. Acesta a fost amânat de preşedintele comisiei, Mihai Voicu (PNL), pentru săptămâna viitoare, tocmai pentru a lăsa timp negocierilor cu UDMR.
Liderii Uniunii au tatonat deja terenul prin discuţii exploratorii cu liberalii, cărora le-au cerut să găsească o soluţie care să permită intrarea UDMR în legislativ.
Liderii PNL vor să evite o scădere „pe faţă“ a pragului electoral pentru că un asemenea pas ar genera comentarii, în contextul în care întreaga clasă politică a pus tunurile pe UDMR. Lideri liberali ne-au spus, neoficial, că vor căuta o soluţie de compromis, care să dea dreptul partidelor minorităţilor să intre în parlament prin câştigarea unui anumit număr de colegii uninominale.
Deputatul Marton Arpad a anunţat că UDMR nu va vota legea votului uninominal decât dacă celelalte partide vor agrea o variantă de prag electoral care să nu blocheze intrarea formaţiunii sale în parlament.
În schimb, preşedintele executiv Kelemen Hunor susţine că UDMR nu ar fi pus problema unui prag de 3%, ci doar a unui prag alternativ valabil pentru toate partidele: „Noi dorim introducerea unui prag alternativ, care exista în proiectul iniţial al Asociaţiei Pro Democraţia, dar care a dispărut pe parcurs. Şi anume, dacă un partid câştigă patru colegii pen