Am primit cadou Ghidul Minune. Călăuza străzilor din Bucureşti, o variantă interbelică bine gândită şi care n-ar strica să fie actualizată şi republicată. Încă de la primele pagini, dedicate transportului în comun, am dat şi peste următorul anunţ:
"Obiectele pierdute de D-nii Călători în vagoanele de tramvai sau în autobuse se vor reclama în ziua de lucru următoare la biroul de obiecte găsite din B-dul Carol nr. 46, între orele 8.30 - 12-30 şi 16 - 18.30. Se pot cere şi relaţii telefonice de la acest birou la telefonul..." Desigur, relaţia obiect pierdut - obiect găsit este dintre cele mai delicate. Pentru ca să existe un birou de obiecte găsite, trebuie să existe şi oameni altruişti sau empatici. Care, înainte de a se gândi la bucuria lor de găsitori, să se gândească la mâhnirea celui care a pierdut. Nu ştiu dacă mai sunt, azi, bucureşteni dispuşi să-şi piardă timpul cu compasiunea, încercând să dea îndărăt ceva ce ar putea socoti că le-a "picat din cer". Nu ştiu dacă în Capitală mai există birouri de obiecte găsite, măcar în gări, oricum, dacă da, atunci sunt bine ascunse. Astfel încât, dacă găseşti un lucru de valoare, o bijuterie, de pildă, nu prea ai cum să faci să ajungă la păgubaş. Nu-ţi rămâne decât s-o accepţi, ca dar al norocului.
Probabil că s-ar putea scrie o carte frumoasă despre obiectele pierdute sau găsite de fiecare dintre noi, de-a lungul vieţii. Din prima copilărie îmi amintesc că am pierdut, pe un drum în pădure, cea mai mică păpuşă de lemn, singura întreagă şi indivizibilă, dintr-o matrioşka. O luam cu mine pretutindeni. Desigur, dacă mă însoţea peste tot, însemna că e favorita. Nu ştiam pe atunci că tocmai lucrurile sau oamenii la care ţii cel mai mult trebuie "lăsaţi acasă", ascunşi, menajaţi. Toate căutările ulterioare au fost zadarnice. M-am culcat, seara, cu sentimentul băiatului din După melci " Nu cumva un vânt să-l spar
