Tim Burton ne oferă o raritate pentru climatul euforic-languros tipic pentru mu­sical, un musical sulfuros, un musical gore în film. Realizat după cartea lui Hugh Wheeler şi ea inspirată de piesa lui Chris­topher Bond valorificînd o "legendă urbană" victoriană, musical-ul rulase pe Broadway în regia lui Harold Prince cu muzica şi lyricsurile lui Stephen Sondheim în 1979. Johnny Depp concurînd cu succes pe Ben Kingsley, titularul rolului din ecranizarea lui John Schlesinger din 1998, face o trecere melodioasă de la feeric-bizarul rol de marionetă hofmanniană, omul care tunde tot din Edward Scissorhands (Edward Mîini-de-foarfecă, 1990) al aceluiaşi Tim Burton la omul care rade tot, omul brici, Sweeny Todd, posedat de demonul răzbunării. Pentru comparaţie poate fi util musical-ul Moulin Rouge! (2001) al lui Baz Luhrmann cu stilul glamour corcit cu vodevilul şi drama pasională reluînd în cheie musicală mitul lui Orfeu coborît în Infern. Sweeny Todd vine din Infern transfigurat de ură, nu mai rămîne aici decît impresionanta beţie de roşu sangvin, expectorat nu de plămînii tuberculoşi ai sensibilei iubite sau al decorurilor flamboiante, ci de carotidele deschise cu o mişcare graţioasă de arc de cerc, urmate de mişcarea de rabatare a scaunului prin care cum spune Ubu rege al lui Jarry, corpul "scapă-n trapă" izbindu-se de caldarîmul pivniţei ca un sac cu cartofi. Pînă la un punct, drama bărbierului, pe numele său adevărat Benjamin Barker, se aseamănă cu cea a eroului dumasian Edmond Dantes, viitorul conte de Monte-Cristo. El este închis pe nedrept cu concursul judecătorului Turpin (Alan Rickman) secondat de ţîrcovnicul Bamford (Timothy Spall), judecător care rîvneşte la soţia sa şi se întoarce peste 15 ani de muncă silnică în colonii cu un singur gînd: răzbunarea. Între timp, din familia sa n-a rămas mare lucru, soţia a dispărut, iar fiica a fost adoptată chiar de cel care