Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Cozma rămâne cu 10.000 de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 februarie 2008 ·

Acesta este cuantumul despăgubirilor acordate lui Miron Cozma, pentru perioada petrecută de acesta în spatele gratiilor. Magistraţii Curţii de Apel Bucureş ti au respins, ieri, contestaţia lui Cozma faţă de decizia Tribunalului Bucureşti, care apreciase valoarea despă gubirilor ca fiind de 10.000 de euro.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Bucureşti încheia procesul în care Miron Cozma a dat în judecată statul român pentru reîncarcerarea sa şi perioada de închisoare executată în urma anulării ordinului de graţiere semnat de Ion Iliescu în decembrie 2004. Fostul lider al minerilor ceruse, iniţial, despăgubiri de patru milioane de euro, sumă considerată mult prea mare atât de Ministerul Finanţelor, cât şi de procurorul de şedinţă.

Cu toate acestea, nici una dintre aceste două părţi, incluse în proces, nu a negat în vreun fel necesitatea acordării de despă gubiri pentru fostul lider al minerilor din Valea Jiului. În replică, Miron Cozma declara că suma cerută este „derizorie, având în vedere condiţiile de detenţie din România“, şi punea recuperarea banilor pe seama „vinovaţilor care ar trebui să plătească“.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se cere anularea alegerilor din primul tur. Doi candidați au depus cereri la CCR

Wall-Street.ro acum 50 minute
Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor, notează Agerpres. Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constan

UPDATE - Arad: Accident în care au fost implicate un TIR şi cinci autoturisme, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite, una fiind transportată la spital/ Traficul a fost îngreunat circa o oră - FOTO

News.ro acum 21 minute
Un TIR şi cinci autoturisme au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Ulterior, un bărbat de 37 de ani a fost transportat

Andrei Ionescu a murit. Soțul regretatei Ileana Stana Ionescu avea 97 de ani: „Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea”

Libertatea acum 29 minute
Lumea teatrului românesc este din nou în doliu. Actorul Andrei Ionescu, soțul celebrei actrițe Ileana Stana Ionescu, a încetat din viață la vârsta de 97 de ani. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu.

TikTok i-a interzis contul lui Călin Georgescu

Adevarul acum 36 minute
Candidatul intrat în turul doi la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a fost blocat pe TikTok de rețeaua de socializare.

Bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, lansată de BNR

News.ro acum o ora
Banca Naţională a României lansează, începând din 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I. Bancnota are următoarele car

Von der Leyen şi-a prezentat Comisia Europeană în Parlamentul European

Ziua Constanta acum o ora
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, 27 noiuembrie 2024,în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum 2 ore
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 3 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 4 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 3 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°