Duminica trecută, pe cînd îmi pierdeam eu timpul în faţa televizorului în căutarea "repaosului duminical", a început pe PRO Cinema unul din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Precum ştim, Sergiu Nicolaescu este foarte iubit de televiziunile lui Adrian Sîrbu, iar pe PRO Cinema are, ca să zic aşa, o serie de autor.

De data aceasta, era Osînda, pelicula din 1976 care-l are ca protagonist pe Amza Pellea, în rol de ţăran întors de la ocnă şi de pe front. Nu sînt un fan al egocentricului regizor, dar am rămas să mă uit la film, fermecat pentru a nu ştiu cîta oară de muzica lui Tiberiu Olah. În paranteză fie spus, Olah e un compozitor extraordinar şi cred că filmele lui Nicolaescu îi sînt foarte îndatorate. (Eu, de exemplu, sînt în stare să suport chiar şi un film de Sergiu Nicolaescu pentru a-i asculta muzica.)

În fine, Osînda nu e chiar un film de nesuportat. Nu ţi-l bagă pe gît pe regizor, nu-ţi arată cît de bărbat bine şi trăgător-din-toate-poziţiile e, nu face o subtilă propagandă comunistă ca-n filmele cu legionari răi şi comunişti buni, nici naţionalistă ca-n filmele istorice marca Nicolaescu. Eroul filmului fusese luat la ocnă pentru că-i crăpase capul boierului cu un topor, la Răscoala din 1907, dar filmul nu pedalează pe ideea că boierii sînt monştri şi ţăranii sînt puri şi împilaţi. Problema lungmetrajului nu e viaţa grea a ţăranului în orînduirea capitalistă - şi acesta e, desigur, un lucru bun. În plus, pe lîngă Olah, mai e acolo şi Amza Pellea, care joacă foarte bine şi de data aceasta (face un rol care aduce cu cel din Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, un alt film al lui Nicolaescu la care au contribuit din plin o echipă de actori unul şi unul şi muzica lui Tiberiu Olah).

Pînă la sfîrşit însă, tot regizorul e cel care-ţi strică plăcerea. Problema lui Nicolaescu în filmul Osînda e că nu este unul cu "pac-pac", unde, de bine, de rău, r