SCRISOARE PENTRU MELOMANI Aud adesea, mai ales de la melomani romani exasperati, cliseul care spune ca fiecare popor isi are soarta pe care o merita. E un cliseu, intr-o masura si o supapa pentru a varsa surplusul de frustrare fata de o nesimtire si o nepasare ce par imposibil de dezradacinat, inclusiv in viata muzicala. Si mai rau, si mai adevarat mi se pare inversul formularii: soarta nemeritata pe care au avut-o si o au adesea cei cu care ne mindrim. Ma gindeam la toate acestea citind cartea de amintiri despre dirijorul Erich Bergel, semnata de Gheorghe Musat, profesor la Conservatorul din Cluj si prieten apropiat al dirijorului *. Incitat si avertizat asupra structurii cartii de cronicile la prima editie, ale muzicologului Ferenc Laszlo in Tribuna si prietenului intru ale muzicii George Andrei, pe blogul sau meloman, am primit si citit editia a II-a, revizuita. Intre o editie si alta Erich Bergel a fost comemorat in salile de concert, Cristian Mandeal i-a dedicat o evocare memorabila in revista "Idei in dialog", dar am toate indoielile ca muzica sa le-a devenit mai familiara melomanilor obisnuiti. Pentru ea este nevoie sa-l asculti dirijind. Prea tirziu pentru multi; impins sa emigreze din Romania in 1971, impiedicat sa revina ca dirijor invitat, doar putini au avut sansa sa-l vada pe podium, dupa 1989, in cele citeva concerte date in tara. Cu atit mai mult ar fi trebuit ca aceluia pe care japonezii il numeau cu vreo doua decenii in urma cel mai mare dirijor roman in viata dupa Sergiu Celibidache, sa i se publice pe disc macar inregistrarile de arhiva romanesti. Intr-un scurt capitol despre inregistrari, Gheorghe Musat enumera peste 20 de opusuri inregistrate oficial in strainatate. Imposibil ca in arhivele radiourilor straine sa nu se pastreze si altele, dupa cum sint convins ca mari orchestre cum sint Chicago sau Cleveland ar fi acceptat sa coopereze in cazul u