Omenirea n-a scapat niciodata definitiv de spectrul foamei. De-a lungul istoriei, foametea i-a fost insotitor permanent, amintindu-i ca exista o limita a posibilitatilor umane ce nu prea poate fi depasita. Sunt suficienti doi ani ani consecutivi cu recolte proaste si catastrofa devine inevitabila.
E adevarat, in ultimele doua secole, foametea si-a restrans sistematic aria de actiune.
Si-a restrans-o, dar n-a disparut. Si, la ora actuala, un numar de 37 de state primesc asistenta alimentara prin World Food Programme, coordonat de Natiunile Unite. Sunt inca vii in memorie scenele apocaliptice din Namibia, Biafra sau Bangladesh, in momentul impartirii ajutoarelor umanitare, copiii scheletici, cu priviri ratacite, incapabili sa se ridice in capul oaselor din cauza slabiciunii.
Tarile dezvoltate, si ele victime ale foametei cu trei secole in urma, pareau sa fi scapat odata pentru totdeauna de acest cosmar. Superioritatea lor tehnologica le-a permis sa descopere, inaintea celorlalti, secretul recoltelor din ce in ce mai bogate si al sigurantei alimentare.
Nu numai ca dispun, din abundenta, de o varietate extraordinara de produse alimentare, dar si preturile acestora se micsoreaza continuu. Motiv pentru care si „cosul alimentar”, folosit de statisticieni, isi schimba periodic strucutura: ponderea hranei in totalul cheltuielilor se „subtiaza” sistematic.
Brusc, acest vis este pe cale sa se destrame, iar cornul abundentei sa se goleasca.
Primele simptome ale penuriei
Din a doua jumatate a anului trecut, au inceput sa se stranga nori negri deasupra economiei mondiale.
Semnalul a fost dat, ca multe altele, mai intai pe bursa. Dupa ce in luna mai, tona de grau era estimata la 200 $, in septembrie , in templul comertului mondial cu grane- la Chicago- se produce un soc: pretul grau
