Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pariuri pentru Oscar

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 februarie 2008 ·

EVZ mizează pe „No Country for Old Men“ pentru Cel mai bun film.

În ciuda scenariilor apocaliptice cauzate tocmai de greva scenariştilor care a transformat Globurile de Aur într-o conferinţă de presă, Oscarurile se vor decerna şi anul acesta cu tot tacâmul. La cârma întregului spectacol de mâine-seară (noaptea de duminică spre luni, de la 3.00, ora României) se va afla, pentru a doua oară, „showmanul“ Jon Stewart.

Pentru gala de la Kodak Theatre, din Hollywood, a fost deja întins un covor roşu lung de câteva de sute de metri, pe care vor păşi 3.500 de invitaţi. „Super Bowl-ul femeilor“, cum a fost supranumit Oscarul de advertiseri, pune în mişcare sume uriaşe pentru publicitate. Se aşteaptă ca transmisia live a canalului ABC să fie urmărită, ca şi anul trecut, de peste 40 de milioane de spectatori. În aceste condiţii, un spot de 30 de secunde s-a vândut cu 1,82 de milioane de dolari.

În direct, la HBO

Bătălia cea mai mare se dă între „There Will Be Blood“ şi „No Country for Old Men“, iar rezultatele sunt destul de greu de anticipat. Cele mai previzibile premii par să fie cele pentru Daniel Day- Lewis şi Javier Bardem, dar membrii Academiei Americane de Film sunt adesea surprinzători.

Ambii actori au roluri întunecate, complexe, în filme violente, care dau un ton oarecum sumbru ediţiei din acest an, în contrast cu glamour-ul ceremoniei.

Până când vom vedea statuetele în mâinile viitorilor lor posesori, EVZ lansează câteva ipoteze legate de şansele fiecărui competitor pentru cele mai importante categorii. Gala va fi transmisă în direct, în România, de postul HBO, de la ora 3.00. (A contribuit Florentina Ciuverca)

CEL MAI BUN FILM

„No Country for Old Men“/ „Nu există ţară pentru bătrâni“ 35%

> Pro: Are tot ce îi trebuie unui film de Oscar: personaje int

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 22 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 28 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 55 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 27 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°