N-aş fi ajuns prea curînd să vizitez Londra dacă n-ar fi fost la mijloc dorinţa mamei mele de a-şi petrece acolo concediul. Dezvoltase de-a lungul ultimilor ani o puternică fascinaţie al cărei prim efect fusese acela de-a mitiza Londra din mintea mea pînă la punctul în care devenise aproape intangibilă. Singurele mele pregătiri s-au limitat la fixarea traseului, rezervarea unui hotel ieftin şi potrivirea variatelor orare de drum. Pentru restul, îmi era suficient să ştiu că se înarmase ea cu tot ce trebuie: un dosar întreg cu diverse informaţii culese de pe Internet, hărţi listate pe zone, plus un tabel în Excel (!) cu obiectivele turistice ale călătoriei noastre. Dar chiar şi aşa, păstrasem în mine fără încetare destule îndoieli care să ţină Londra pe piedestalul înalt pe care o urcasem, şi, pînă să cobor din autobuzul care ne luase de la aeroport şi ne lăsase în zona gării Victoria, n-am crezut că pot să privesc în jur şi să-mi spun: "Sînt la Londra". Nu ştiam prea bine la ce să mă aştept, şi de aceea Londra m-a cucerit instantaneu, paralizîndu-mi totodată şi capacitatea de-a o descrie într-o "etichetă" de ansamblu care să nu sune inflamat. Dar nici nu cred că e exagerat dacă spun că e un oraş fabulos - de fapt, o colecţie de oraşe unice, atît de mare e contrastul între cîteva din zonele văzute.

Din lista de obiective turistice, am ratat cam jumătate, asta pentru că, în drum spre vreunul dintre ele, ne ieşeau în cale alte şi alte lucruri ce meritau văzute - şi nu mă refer neapărat la nişte locuri anume: pe stradă aproape orice lucru poate fi privit ca un spectacol, iar cosmopolitismul e ameţitor: pakistanezii care-ţi oferă după-amiaza ziarul gratuit (The London Paper şi Lite London, aflate la concurenţă: dacă l-am acceptat pe primul, distribuitorul celui de-al doilea, aflat la doi metri mai încolo, nu mi l-a mai întins şi pe-al său), musulmanii care îşi f