Presedintele Basescu a declarat in urma cu cateva zile, intr-o emisiune TV, ca obtinerea independentei Kosovo inseamna in realitate crearea a doua Albanii. "Cum nu recunoastem doua Chine, nu putem recunoaste nici crearea a doua Albanii, fiindca n-am auzit pana acum de un popor kosovar", a declarat Basescu. Presedintele nu facea decat sa reproduca o idee din ce in ce mai des formulata de politicienii romani: aceea ca in cele din urma Kosovo se va uni cu Albania (si, desigur, China va inghiti Taiwanul) si ca asta ar constitui un precedent pentru unirea Romaniei cu Moldova. Analogia este insa foarte inselatoare. Ea amesteca doua notiuni diferite: cea de popor si cea de limba. Cele doua notiuni nu coincid neaparat, ba chiar, la scara planetara, ele nu coincid decat rareori. Sarba si croata nu sunt altceva decat dialecte ale aceleiasi limbi, insa in interiorul continuumului lingvistic sarbo-croat a fost creata o noua natiune, cea bosniaca. Paradoxal, linia de fractura religioasa si culturala traverseaza Bosnia fara a coincide in vreun fel cu harta lingvistica. Cu toate ca musulmanii bosniaci vorbesc fie sarba, fie croata, dorinta lor de a-si crea o identitate care sa nu fie pur religioasa a dus la crearea acelei fictiuni, astazi unanim acceptata, care e "limba bosniaca". Divortul violent al sarbo-croato-bosniacilor s-a facut pe criterii culturale si religioase. In cazul albanezilor, insa, procesul a fost invers. Cei din Albania s-au considerat intotdeauna o natiune, desi vorbesc doua dialecte foarte diferite unul de celalalt si practica trei religii – crestinismul catolic, cel ortodox si islamul. In schimb, albanezii din Albania propriu-zisa privesc cu precautie spre vecinii lor kosovari de peste munte. Visul Albaniei Mari este mai prezent in Kosovo si printre albanezii din Macedonia decat in statul numit Albania. Analogia este, asadar, primejdioasa si se bazeaza pe fapte