Oare lumea noastra chiar este un mare secret, pe care il mascam si il crucificam cum vrem, cum dorim, cum ne dicteaza interesele noastre? Avind in vedere ca toti vorbim codat, auzim ce ne convine sau nu, discutam pe furis despre un lucru tabu moral si etic, ne plingem de o prostie... suntem oare ce parem a fi? Se face mare tam-tam pe seama vocabularului, educatia televizorului, sa nu patam civilizatia, care fie vorba intre noi este si asa destul de murdara, nespalata sau pur si simplu lasata in paragina de lenea noastra genetica. Si ne ferim sa ne aratam propria aratare dura, dar cit se poate de reala - asa ne-am obisnuit - si lasam aparentele sa vorbeasca de la sine. In fond, de ce sa ne ferim de un vocabular de cartier, uzat dar uzual, pe care pina la urma peste jumatate din populatia Romaniei il foloseste?
De ce? De unde aceasta obisnuinta ce lasa de dorit? Nu de la mama natura, despre care se aminteste mereu, de oricine, ca e de vina pentru toate problemele noastre, nu de la parinti, nu de la Dumnezeu, nu de la extraterestrii culturii noastre... e doar o definitivare o gindirii noastre cufundate sub “nivelul marii”, intr-o groapa comuna numita poate proasta initiativa.
Subiect tabu? Titlu interzis? Sintagma nenorocita de viata? In fond, doar ghinionul abisului mintii moralei umane, ce cauta si cauta si cauta... resurse. Oamenii nostri trebuie sa aiba un limbaj elevat, frumos, macar civilizat. Complet adevarat. Si unii chiar il au in anumite situatii. Si sunt prima care voteaza pentru civilizatie. Pacat ca sustin un mare circ...un mare spectacol. Caci ne mintim ca de obicei, in continuare. Ne ferim de cine? De vecinul din colt, de parerea celorlalti? De media? De profesori? Poate. Poate avem o oarecare remuscare ca vorbim exact ceea ce gindim cind nu suntem atenti ce gindim. Instinctiv. Involuntar?
Concluzia e ca avem o placere neb
