Cosmin Contra a jucat joi seară un meci întreg în Cupa UEFA şi a găsit puterea să se concentreze pentru a transforma un penalty la doar câteva ore după ce a aflat că tatăl său decedase. Sursa: AFP Photo
Fundaşul român a fost desemnat de cotidianul spaniol „As“ drept omul meciului Getafe - AEK Atena, 3-0, din manşa a doua a „16“-imilor Cupei UEFA. Getafe s-a calificat în „optimi“, Contra fiind şi coautor la celelalte două goluri ale spaniolilor.
„Nu există destule cuvinte pentru a descrie meciul făcut de Cosmin Contra în ziua în care a aflat de moartea tatălui său“, a scris publicaţia iberică. Înaintea partidei a fost ţinut un moment de reculegere în memoria tatălui fotbalistului român, care le-a mulţumit coechipierilor şi suporterilor pentru că au fost alături de el.
„Am aflat de moartea lui în jurul orei 16.30. Mă aşteptam, dar oricum a fost foarte dureros. M-am gândit jumătate de oră şi am decis să fac un meci bun şi să i-l dedic lui. Este modul meu de a-i mulţumi“, a spus Contra. În vârstă de 55 de ani, tatăl lui Contra, Vasile, a încetat din viaţă din cauza unui cancer. Tot joi, în „16“-imile Cupei UEFA, Laszlo Sepsi a evoluat pentru Benfica Lisabona în ultimele 20 de minute ale partidei cu FC Nürnberg, scor 2-2, în timp ce Adrian Mutu a jucat tot meciul pentru Fiorentina, care a învins pe Rosenborg, scor 2-1. Atât Fiorentina, cât şi Benfica au acces în „optimi“.