ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ
Tanti Cristina, de la Baia galvanică a secţiei de Reumatologie, mai are câteva luni până la pensie. Lucrează aici de vreo treizeci de ani. N-o mai impresionează nimic. Nici măcar aparatul, la care n-a învăţat nici până acum să umble. E o maşinărie veche, ca şi tanti Cristina.
ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ
Moto:"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul‘‘ - Mircea Badea
LA BAIA GALVANICÅ. Tanti Cristina, de la Baia galvanică a secţiei de Reumatologie, mai are câteva luni până la pensie. Lucrează aici de vreo treizeci de ani. N-o mai impresionează nimic. Nici măcar aparatul, la care n-a învăţat nici până acum să umble. E o maşinărie veche, ca şi tanti Cristina. Firele care duc la cele patru recipiente – pentru mâini şi pentru picioare – sunt oblojite cu plasture. Acul cadranului se ţine de şotii. De exemplu, acum, când am intrat eu în Baie, Tanti Cristina moşmondeşte la el de vreun sfert de oră. Potrivit acului, de mult ar fi trebuit să fiu electrocutat. – Simţi ceva?, se interesează tanti Cristina. Nu simt nimic, nici măcar o înţepătură. Şi când te gândeşti că, potrivit celor spuse de ac, întreg corpul meu ar fi trebuit să fie zgâlţâit din cap până în picioare. Sare în ajutor asistenta. Tanti Cristina pretinde că nu vede. Şi-a uitat ochelarii acasă. Asistenta împinge acul până dincolo de margile scalei. Acum da, simt ceva. O mică înţepătură. – Nu-i nimic!, trage ea o concluzie categorică, dumneavoastră aveţi o rezistenţă neobişnuită la curentul electric.
Tanti Cristina a rămas în prag. Ţine uşa deschisă. Ca să se vadă cât de cât ceva. S-a ars becul, şi la magazie nu se mai găseşte urmă din această faimoasă invenţie a lui Edison. A încercat să rezolve problema într-o manieră perfect democratică. Altfel spus, să şterpelească un bec dintr-altă parte. A prins-o una din surori şi-a porcăi
