Ne imprietenim la o cafea, ne despartim la o cafea, asteptam un telefon la o cafea, pierdem un tren la o cafea. Ghicim in zatul ei viitorul, uneori si trecutul. Ne da idei de cadouri (toti avem macar o cana cu "Astazi e ziua ta", "Cana de sef" sau "Hai la o cafea").
Cafeaua noastra cea de toate diminetile face sa miroasa a sambata o zi de luni, la serviciu. Ce e, totusi, cu bautura asta aproape diavolesc de neagra ? De ce iubim cafeaua? Hai sa o cunoastem, mai intai...
Istoria cafelei
Originea cafelei se afla pe continentul african, intr-o zona a Etiopiei, numita Kaffa. La inceput, cafeaua era considerata aliment. Triburile africane macinau boabele crude si, prin amestecarea cu grasime, obtineau o pasta pe care o modelau sub forma de bile, consumate de razboinici pentru a avea energie in lupte. Etiopienii obtineau si un fel de vin din fructele de cafea, prin fermentarea in apa a boabelor uscate. De altfel, la inceputurile aventurii ei europene, cafeaua era cunoscuta ca "vinul de Arabia".
Prima referinta la cafea dateaza din secolul al IX-lea. Din secolul XI, cafeaua a fost preparata in Peninsula Arabiei ca bautura calda. In lumea veche araba, cafeaua era un produs principal al vietii de familie si unul dintre motivele de desfacere a casatoriei putea fi refuzul barbatului de produce cafea pentru sotia sa.
Proprietatile stimulative ale cafelei au fost asociate extazului religios, iar cafeaua si-a castigat o reputatie mistica, de aceea nu este surprinzator ca doua legende au aparut pentru a explica descoperirea cafelei. O istorie povesteste despre un pastor pe nume Khaldi care a observat cum caprele sale deveneau neastamparate dupa ce mancau fructele rosii care cresteau in tufisuri necunoscute. Khaldi a dus fructele la o manastire unde staretul le-a fiert in apa si a obtinut un lichid amar, aromat, care alunga