Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LeBron James, cavalerul inelelor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 februarie 2008 ·

Baschetbalistul în vârstă de 23 de ani, component al echipei Cleveland Cavaliers, a dat peste cap toate statisticile de când şi-a făcut intrarea în NBA, în sezonul 2003/2004. Sursa: Reuters

Ise spune „The Chosen One“ - „Cel ales“. Când înscrie, din gura comentatorilor de televiziune ies numai cuvinte precum „Dumnezeule!“, „Incredibil!“, „Puteţi crede aşa ceva?!“, „Magnific!“ sau, pur şi simplu, omul de la microfon strigă „LeBron James!“. Sute de spectatori se ridică în picioare şi ovaţionează ori de câte ori „King James“ se află la minge. Are o viteză incredibilă şi, când se înalţă spre coş, dă impresia că pluteşte prin aer.

„Cereţi-mi să joc şi voi juca. Cereţi-mi să punctez şi voi puncta. Cereţi-mi să pasez şi voi pasa. Cereţi-mi să fac deposedă ri, să blochez, să mă sacrific, să conduc, să domin. Dar de fapt nu voi îmi ceriţi toate astea, ci eu însumi le cer de la mine“, a spus nu demult baschetbalistul „cavalerilor“ din Cleveland. Pentru ca LeBron James să fie oprit, probabil că singura soluţie ar fi ca panourile să mai fie înălţate.

„Vreau să fiu miliardar“

LeBron James este omul care a făcut să cadă multe recorduri în Liga nord-americană de baschet (NBA). La numai 18 ani a fost prima opţiune a echipei Cleveland Cavaliers la selecţiile din 2003. Înainte de a debuta în NBA, James a semnat un contract fabulos cu Nike, în valoare de 90 de milioane de dolari. Nu jucase încă niciun meci în cel mai puternic campionat de baschet al lumii, dar compania americană de echipament sportiv şi-a asumat riscul, iar James i-a demonstrat că n-a greşit.

În primul său sezon în NBA, americanul a avut o medie de 20,9 puncte pe meci şi a devenit cel mai tânăr jucător care a reuşit să înscrie peste 40 de puncte într-un singur meci. LeBron James câştigă anual 27 de milioane de dolari, în 2007 fiind pe primul loc în clasamen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 53 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°