Poartă numele dragostei. Dragobetele, reprezentare mitică autohtonă, intim legată de ritmurile naturii, de înfloritul florilor şi de împerecherea păsărilor. Ritual - Ziua când se însoţesc păsările şi tinerii

Poartă numele dragostei. Dragobetele, reprezentare mitică autohtonă, intim legată de ritmurile naturii, de înfloritul florilor şi de împerecherea păsărilor.

Obiceiul atestat etnografic pe un întins teritoriu este încă viu în unele zone din nordul şi din vestul Olteniei.

Dragobetele este sărbătorit în Calendarul Popular în ziua de 24 februarie, ne spune profesorul Ion Ghinoiu, dar în unele zone şi la 28 februarie sau la 1 şi 25 martie.Dragobete, numit şi Cap sau început de Primăvară, este deschizător al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile carpatice. Dragobetele românilor poate fi identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă şi, mai ales, cu Năvalnicul, personificare a dragostei pătimaşe din panteonul românesc.

PRIMUL. Înainte de Dragobete însă a fost Sfântul mucenic Vlasie, protectorul păsărilor de pădure şi alfemeilor gravide. Poporul român crede că de ziua lui se întorc păsările migratoare, că li se deschide ciocul şi încep să cânte. Iar la Dragobete aceste păsări se vor strânge în stoluri, ciripesc, se împerechează şiîncep să-şi construiască cuiburile în care vor creşte puii. Păsările neînsoţite în ziua de Dragobete rămân stinghere şi fără pui până la Dragobetele următor. Pentru că astăzi păsările îşi găsesc perechea, Dragobetele se mai numeşte, în nordul Olteniei, şi Logodna sau Însoţitul Păsărilor. Ritualul păsărilor a fost preluat şi de oameni. Ca să nu rămână singuri, fetele şi băieţii, asemenea păsărilor, trebuie să seîntâlnească.

În folclorul românesc pasărea, în special cucul, este personificarea dragostei, dar este un