Oamenii de stiinta se straduiesc din rasputeri sa descifreze mecanismele care se declanseaza in momentul in care doua persoane isi unesc buzele intr-un sarut. Zeci de experimente si de studii, care mai de care mai nastrusnice si cu rezultate deseori surprinzatoare, incearca sa demonstreze ca sarutul este mult mai mult decat o inlantuire de simturi sau emotii. Sarutam fugar, lasciv, teatral, tandru, cu patos, timiditate sau exuberanta. Dar foarte putini dintre noi stiu ce secrete ascunde acest gest atat de familiar.
Cum ar fi, de exemplu, originea acestui obicei. In 1960, britanicul Desmond Morris a lansat o surprinzatoare teorie potrivit careia sarutul a evoluat din stravechiul reflex al primatelor de a-si hrani puii mestecand mai intai mancarea si dandu-le-o apoi direct in gura, atingandu-le astfel buzele. Cimpanzeii isi hranesc si astazi puii in acest mod, un motiv in plus pentru oamenii de stiinta sa nu aiba niciun dubiu ca si stramosii nostri procedau la fel. Obiceiul ar fi evoluat apoi prin aparitia de noi gesturi, cum ar fi simpla atingere cu buzele a puiului infometat, pentru a-l pacali pana in momentul in care mama urma sa faca rost de hrana. Mai tarziu gestul s-a transformat intr-un semn de tandrete si de maxima afectiune.
Supravietuirea speciei
Antropologii au mers mai departe cu cercetarile si au ajuns la concluzia ca motivul pentru care obiceiul de a saruta pe cineva nu s-a pierdut in istorie este legat (cum altfel?) de supravietuirea speciei. Astfel, profesorul Gordon G. Gallup de la Universitatea din Albany, SUA, declara intr-un interviu acordat in 2007 pentru BBC ca un sarut "implica un schimb extrem de complex de informatii olfactive, tactile sau gustative, informatii care fac ca partenerii sa decida in mod inconstient daca sunt sau nu compatibile genetic pentru o relatie de lunga durata si pentru procreere".
