Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, printre români şi maghiari

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 februarie 2008 · ·

Aflat în Covasna, preşedintele încearcă să tempereze impactul referendumului efectuat de Consiliul Naţional Secuiesc. Potrivit acestui sondaj intern, 99,3% din populaţia consultată doreşte autonomia.

Prin prezenţa sa în zonă, şeful statului doreşte să-şi asigure o vizibilitate prin care să estompeze accentele de naţionalism care au răzbătut în ultimele zile din Covasna şi Harghita.

Traian Băsescu urmăreşte astfel să contrabalanseze efectul mediatic al reuniunii Consiliului Naţional Secuiesc şi al publicării rezultatului referendumului pe tema autonomiei. Preşedintele consideră că nu există nicio legătură între Kosovo şi situaţia din Harghita- Covasna, subliniind, totodată, că politicienii nu mai pot culege voturi de pe urma problemelor naţionaliste.

Plângerile românilor

Traian Băsescu a ajuns vineri, la amiază, în staţiunea Covasna, la vila de protocol. Aici i-a primit pe liderii locali ai PD-L, respectiv pe preşedintele organizaţiei judeţene Covasna, pe primarul oraşului Întorsura Buzăului, Gheorghe Baciu, şi pe deputatul Petre Străchinaru. Şeful statului s-a întâlnit şi cu PS Ioan Selejan, Episcopul de Covasna şi Harghita. Înaltul Prelat a declarat că a aflat de la ziarişti că Traian Băsescu este în staţiune.

„În drum spre Covasna am aflat de prezenţa preşedintelui şi l-am invitat la sfinţirea crucii de pe noua biserică din staţiune“, a declarat PS Selejan. Şeful statului a acceptat invitaţia şi, împreună cu soţia, a asistat la slujba de sfinţire a crucii şi la ridicarea acesteia pe turla bisericii din lemn, în stil maramureşean, cu hramul „Izvorul Tămăduirii“.

Întâlnirea de ieri dintre reprezentanţii societăţii civile româneşti din Covasna şi Harghita şi preşedintele Traian Băsescu a durat peste două ore, iar la ieşirea din vila de protocol membrii delegaţiei au declarat că au abordat pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o locomotivă care tracta 36 de vagoane cu țiței

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit la o locomotivă care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, vineri, pe raza localității Valea Călugărească, dar a fost lichidat în cel mai scurt timp, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. ISU Prahova a

Gândul și Mediafax prezintă Marius Tucă Show – Ediție Specială – Invitat Nicușor Dan, sâmbătă, 31 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 20 minute
Într-o ediție captivantă a emisiunii Marius Tucă Show, difuzată pe 3 aprilie 2019 pe platforma Mediafax, invitatul special a fost Nicușor Dan, deputat independent și candidat pentru a doua oară la Primăria Capitalei. Într-un dialog dinamic și incisi

Ana Bărbosu, magnifică: medalie europeană la paralele, deși a intrat în finală ca rezervă

Adevarul acum 30 minute
Ana Bărbosu a cucerit medalia de bronz la paralele inegale, vineri seara, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig (Germania).

O eroare Google Maps a creat haos pe străzile din Germania

Mediafax acum 3 ore
Persoanele care au folosit serviciul de navigație Google Maps în jurul marilor aglomerări urbane, precum Frankfurt, Hamburg și Berlin, pe autostrăzile dintre vestul, nordul, sud-vestul și centrul Germaniei s-au confruntat cu hărți presărate cu o mul

O femeie și o fetiță de 7 ani au căzut de la etaj în Timișoara

Mediafax acum 52 minute
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:46, când locuitorii din zonă au auzit un zgomot foarte puternic și au sunat la 112. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului, împreună cu o ambulanță. Ambele victime erau conștiente când au fost găsite și au

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 2 ore
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 8 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 4 ore
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Botoşani: Copil de 4 ani, găsit aproape dezbrăcat pe stradă de poliţişti, după ce a căzut de la etajul 1 / Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani a fost găsit aproape dezbrăcat, vineri, pe o stradă de poliţiştii din Botoşani, care au aflat că micuţul a căzut de la etajul întâi. Era dezorientat şi nu ştia să ajungă acasă. A fost chemat un echipaj medical. ”Poliţiştii rutieri

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum 3 ore
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°