Cehii, polonezii, ungurii sunt cu mult înaintea noastră. Se mai poticnesc şi ei, se lovesc de multe greutăţi, mai ales ungurii, dar aleargă mult mai repede decât noi şi au reuşit deja să soluţioneze multe dintre problemele spinoase. Poate că vom observa şi un adevăr amar: acela că noi nu obişnuim să învăţăm decât din propriile noastre erori. Bine ar fi să începem să învăţăm şi din greşelile altora.
Drumul României, în acest an şi în anii ce vin, e deja trasat. După aderarea la Uniunea Europeană,la 1 ianuarie 2007, a început integrarea. Şi continuă. Cum vom înainta pe acest drum? Totul depinde de ţel. Iar ţelul are ca primă componentă un sistem integrat de pieţe libere şi eficiente, care să funcţioneze ca un ceasornic. Desigur, pieţe de producţie, de consum, monetare, valutare, de capital. Şi care să funcţioneze, obligatoriu, în regim concurenţial. Căci numai un astfel de sistem concurenţial va fi în stare să aducă eficienţă în economie şi, pe acest temei, bunăstare în societate.
Faptul că noi am pornit pe acest drum e o şansă istorică. România n-are nici un drept s-o rateze. Mulţi vor fi tentaţi, poate, să spună că alergăm după o Fata Morgana. Fiindcă nici celelalte ţări din Uniunea Europeană nu stau pe loc. Am gonit 18 ani într-o cursă dramatică, dominată de nenumărate obstacole, ca să ajungem... tot în coada topului bunăstării. Şi dacă asta a fost ţinta, întrebarea pare firească: de ce am avut nevoie de atât timp şi, mai cu seamă, de atât chin? A gândi însă aşa ar fi o imensă eroare.
Astăzi, în societatea românească, mai sunt doar puţine realităţi care să susţină asemănări cu 1990 sau cu anii de dinainte de 1989. Ce lucruri asemănătoare am putea să găsim în anii ’80, când totul părea să fi fost doar un vis? Şi "miracolul economic", atât de mult trâmbiţat. Şi "cornul abundenţei" – promisiune ce n-a putut